Divide et Impera

“Divide et impera, the reprobated axiom of tyranny, is under certain qualifications, the only policy, by which a republic can be administered on just principles.”

James Madison the 4th American President

Puterea nu se castiga usor. Iar atunci cand se castiga cu truda mare, prin metode mai violente sau prin infuzii materiale, se mentine greu. Astfel ca, inca de acum 2300 de ani, a aparut o tehnica politico/economic/militara care s-a dovedit utila in castigarea si mai ales mentinerea puterii. Utilizarea acestei tehnici este menita să împuternicească suveranul sa controleze subiectii, populaţia, sau grupuri de interese diferite, care în mod colectiv ar putea fi în măsură să se opună regimului său.

Tacticile de baza ale strategiei sunt:

crearea sau neîmpotrivirea la formarea de grupuri înguste din populaţia vizată.
ajutarea şi promovarea celor care sunt dispuşi să colaboreze cu cel ce îşi impune voinţa, adesea acordându-le pământ, bogăţii, titluri, funcţii ce aparţin unei persoane din acelaşi grup sau din grup ‘rival‘.
promovarea neîncrederii si neînţelegerii între membrii unui grup sau între grupuri.
– impunerea propriei voinţe asupra grupurilor sau membrilor unui grup în vederea obţinerii rezultatelor dorite. Impunerea se poate realiza în mod subtil sau în mod transparent. Un exemplu ar fi încurajarea cheltuielilor frivole care diminuează cheltuielile militare sau pe cele legate de manevre politice.

Pentru ca strategia sa poata fi aplicata cu succes sunt necesare cateva conditii sociale:  supusii strategiei trebuie sa isi asume pe deplin tacticile. Cel mai bine functioneaza in cazul in care exista un spirit competitiv inalt, mai ales intre familiile nobiliare, clasele sociale, clanuri si este favorizata de comunicare proasta sau lipsa de comunicare intre membri populatiei.

Kant, in esseul sau “Spre pacea eternă” expune maximele  despotismului cinic şi realismului prost inteles prin care liderii marilor puteri si colosi si-au adapostit setea de putere si nevoia de a o explica.

Fac et excusa (Fa acum si Scuza-te mai tarziu)

Si Fecisti, nega (Daca ai facut-o, neaga!).

Divide et Impera (Dezbina si Stapaneste)

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s