Roses and stories

PRIVIGHETOAREA SI TRANDAFIRUL de Oscar Wilde

– A zis ca va dansa cu mine daca-i voi aduce trandafiri rosii, se planse tanarul Student, dar in gradina mea nu exista nici macar un trandafir rosu.

Din cuibul ei, aflat in gorun, Privighetoarea il auzi si se uita printre frunze, minunandu-se.

– Nu-i niciun trandafir rosu in gradina mea! se planse el si frumosii lui ochi se umplura de lacrimi. O, de ce lucruri neinsemnate depinde fericirea! Am citit tot ce au scris inteleptii si filosofia nu mai are secrete pentru mine. Cu toate astea, pentru ca nu am trandafiri rosii, viata mea este ruinata.

– Oh, iata un om care iubeste cu adevarat, spuse Privighetoarea. Nopti la rand am cantat despre el, desi de cunoscut nu-l cunosteam; nopti la rand i-am spus povestea stelelor, iar acum am ajuns sa-l vad. Are parul ca floarea de zambila, iar buzele-i sunt ca trandafirul pe care-l doreste atat, dar pasiunea i-a facut fata palida ca fildesul, iar intristarea si-a pus pecetea pe fruntea lui.

– Printul da un bal maine seara, murmura tanarul Student si iubita mea face parte din suita. Daca ii voi duce un trandafir rosu, va dansa cu mine pana in zori. Daca ii voi duce un trandafir rosu, o s-o tin in brate, isi va pleca fruntea pe umarul meu si ma va lua de mana. Dar la mine in gradina nu exista nici macar o roza rosie, asa ca voi sta de unul singur, iar ea va trece pe langa mine. Nu-mi va acorda nicio atentie, iar inima imi va fi distrusa.

– Oh, iata un om care iubeste cu adevarat, spuse Privighetoarea. El sufera tocmai de ceea ce eu cant, ceea ce pentru mine e bucurie, pentru el e durere. Nu-i nicio indoiala, iubirea e un lucru minunat. E mai pretioasa ca smaraldele si mai scumpa decat opalul fin. Nu o poti cumpara nici cu perle, nici cu rodii, nici la vanzare in piata n-o poti scoate. Nu o poti cumpara de la negutatori si nici s-o masori in aur.

– Muzicantii vor sta la galerie, continua tanarul Student si vor canta la instrumentele lor cu corzi, iar iubita mea va dansa in sunet de harpa si vioara. Atat de usor va dansa ea, ca nu va atinge cu picioarele podeaua, iar curtenii, in vesmintele lor vesele, vor roi in jurul ei. Dar cu mine va refuza sa danseze, caci nu am un trandafir rosu sa-i ofer; se arunca pe iarba, isi ingropa fata in maini si planse.

– Dar de ce plange? intreba soparla mica si verde, dupa ce trecu pe langa el cu coada in sus.

– Oare de ce? zise Fluturele, care zburda dupa o raza de soare.

– De ce, oare? sopti Margareta catre vecina ei, cu o voce blanda.

– Plange pentru ca nu are un trandafir rosu, spuse Privighetoarea.

– Pentru un trandafir rosu? strigara ele, vai, ce ridicol! Iar mica soparla, care de felul ei era o cinica, rase pe fata. Dar Privighetoarea intelegea secretul tristetii Studentului si ramase tacuta pe creanga gorunului, gandindu-se la misterul Iubirii. Brusc isi intinse aripile cafenii si se avanta in aer. Trecu prin padurice asemeni unei umbre si ca o umbra pluti peste gradina. In mijlocul unui petic de iarba crestea un trandafir frumos, iar cand il vazu, zbura deasupra lui si cobori pe o crenguta cu flori.

– Da-mi un trandafir rosu, striga ea si o sa-ti cant cel mai dulce cantec.

Dar trandafirul isi clatina ramurile:

– Florile mele sunt albe, spuse el, ca spuma marii, mai albe decat neaua muntilor. Dar du-te la fratele meu, care creste in spatele vechiului ceas solar si poate el o sa-ti dea ceea ce doresti.

Privighetoarea zbura pana acolo.

– Da-mi un trandafir rosu, striga ea si o sa-ti cant cel mai dulce cantec.

Dar trandafirul isi clatina ramurile.

– Florile mele sunt galbene, raspunse el, ca parul sirenelor care stau pe tron de chihlimbar, mai galbene decat narcisele din poiana inainte sa fie rapuse de coasa. Dar du-te la fratele meu, care creste sub fereastra Studentului si poate ca el iti va da ceea ce doresti.

Privighetoarea zbura spre trandafirul care crestea sub fereastra Studentului.

– Da-mi un trandafir rosu, striga ea si o sa-ti cant cel mai frumos cantec.

Dar trandafirul isi clatina ramurile.

– Florile mele sunt rosii, spuse el, ca picioarele porumbitei, mai rosii decat marele evantai de corali care se unduie in pestera din ocean. Dar iarna mi-a inghetat venele si gerul mi-a distrus bobocii, iar furtuna mi-a rupt crengile. Anul acesta nu voi da flori.

– Nu vreau decat un singur trandafir, striga Privighetoarea, doar un singur trandafir rosu! Cum as putea sa-l obtin?

– Exista o cale, raspunse trandafirul, dar e atat de teribila, ca nu indraznesc sa ti-o spun.

– Spune-mi, zise Privighetoarea, nu mi-e teama.

– Daca vrei un trandafir rosu, trebuie sa-l construiesti cu muzica in timpul noptii si sa-l colorezi cu sangele inimii tale. Trebuie sa-mi canti cu pieptul infipt intr-un ghimpe. Toata noaptea va trebui sa-mi canti, iar ghimpele iti va strapunge inima si sangele tau va curge prin venele mele, devenind una cu al meu.

– Moartea e un pret prea mare pentru un trandafir rosu, striga Privighetoarea si Viata ne e draga tuturor. E placut sa stai in padurea verde, sa urmaresti soarele trecand in carul lui de aur si luna in cel de perle. Ce dulce miroase paducelul si ce dragalasi sunt clopoteii care se ascund in vale si iarba neagra de pe deal, batuta de vanturi. Si totusi, iubirea este mai importanta decat viata; si ce insemnatate are inima unei pasari in comparatie cu inima omului?

Isi intinse aripile cafenii si se avanta spre cer. Trecu peste gradina ca o umbra si ca o umbra pluti prin padurice. Tanarul Student statea intins pe iarba, acolo unde il lasase, iar lacrimile inca nu se uscasera in ochii lui cei frumosi.

– Nu mai fi trist, striga Privighetoarea, fii fericit, pentru ca vei avea trandafirul cel rosu. Ti-l voi face eu, cu muzica mea, in lumina lunii si il voi colora cu sangele propriei mele inimi. Tot ce iti cer este sa iubesti cu adevarat, pentru ca Iubirea este mai inteleapta decat Intelepciunea si mai puternica decat Puterea. Aripile-i sunt de flacara si flacara-i este trupul. Are buzele ca mierea si rasuflarea ca tamaia.

Studentul privi in sus, asculta, dar nu intelese ce-i spunea Privighetoarea, pentru ca el stia doar ce era scris in carti. Dar gorunul intelese si se intrista, pentru ca ii era draga mica Privighetoare, care-si construise cuib in ramurile lui.

– Mai canta-mi un cantec, ultimul, sopti el. O sa ma simt singur cand nu vei mai fi.

Privighetoarea ii canta gorunului, iar vocea ei era ca apa inspumata dintr-o cana de argint.

Dupa ce Privighetoarea isi termina cantul, Studentul se ridica si scoase din buzunar un carnet si un creion cu mina de plumb.

“Forma, isi zise el departandu-se prin padurice, nu i se poate nega, dar are, oare, sentiment? Ma tem ca nu. De fapt, e la fel ca majoritatea artistilor: are stil dar nu si sinceritate. Nu s-ar sacrifica pentru altii. Se gandeste doar la muzica si toata lumea stie ca arta e egoista.Totusi, trebuie sa admitem ca vocea ei emite cateva tonuri superbe. Ce pacat ca nu inseamna nimic si nu fac niciun bine practic!”. Dupa aceea, intra in camera lui, se lungi in patul cu saltea de paie si incepu sa se gandeasca la iubirea lui, apoi adormi.

Cand luna aparu stralucind pe ceruri, Privighetoarea zbura la trandafir si isi infipse pieptul in ghimpe. Canta intreaga noapte, iar luna rece asemenea cristalului se apleca si asculta. Intreaga noapte canta, in vreme ce ghimpele ii patrunse adand, tot mai adanc in piept, iar sangele se scurse din el.

Mai intai canta despre cum se naste iubirea in inima unui baiat si a unei fete. Si pe crengutele de sus ale trandafirului inflori o roza minunata, petala dupa petala, asa cum si cantecele se depanau unele dupa altele. La incepu fu palida ca ceata deasupra raului, palida ca geana diminetii si argintie ca aripile zorilor. Ca umbra unui trandafir in oglinda argintie, ca umbra unui trandafir in apele iazului, asa fu prima floare ce-nflori pe creanga de sus a trandafirului.

Dar trandafirul ii spuse Privighetorii sa apese mai puternic.

– Apasa mai puternic, mica Privighetoare, mai puternic, daca nu, se va face ziua si roza nu va fi desavarsita.

Asa ca Privighetoarea apasa si mai mult, iar cantul ei deveni mai puternic, pentru ca acum canta despre nasterea pasiunii in sufletul unui barbat si in cel al unei fecioare.

Iar frunzele trandafirului fura strabatute de o tenta roz, ca aceea de pe fata mirelui cand saruta buzele miresei. Totusi, ghimpele nu ajunsese inca la inima Privighetorii, asa ca miezul florii ramase alb, pentru ca doar sangele din inima Privighetorii poate inrosi miezul unei roze.

Trandafirul ii spuse Privighetorii sa apese mai puternic.

– Apasa mai puternic, mica Privighetoare, mai puternic, daca nu, se va face ziua si roza nu va fi desavarsita.

Privighetoarea apasa si mai puternic si ghimpele ii atinse inima, iar ea fu sfasiata de un chin cumplit. Cu cat mai amarnica ii era durerea, cu atat mai salbatic si cantul, pentru ca acum canta despre Iubirea care este desavarsita de Moarte, despre Iubirea care nu moare nici in mormant.

Minunata floare deveni sangerie, asemenea trandafirilor din cerurile orientale. Sangeriu era cercul de petale, iar miezul sangeriu ca un rubin.

Dar vocea Privighetorii slabea, micile ei aripi se zbateau, iar peste ochi i se puse un val. Mai slab, tot mai slab ii era cantul si simti cum ceva o ineaca.

Apoi, din pieptul ei tasni un ultim suvoi de muzica. Luna cea alba il auzi si uita de zori, adastand pe cer. Trandafirul rosu il auzi si se cutremura in extaz, deschizandu-si petalele in aerul rece al diminetii. Ecoul il purta spre pestera lui purpurie din dealuri si-i trezi pe pastori din visare. Pluti printre trestiile raului, iar ele dusera vestea spre mare.

– Priveste, priveste! striga trandafirul, floarea noastra s-a desavarsit.

Dar Privighetoarea nu raspunse, pentru ca zacea moarta printre firele lungi ale ierbii, cu ghimpele infipt in inima.

La pranz, Studentul deschise fereastra si se uita afara.

– Vai, dar ce noroc! striga el, uite un trandafir rosu! Nu am mai vazut niciodata un asemenea trandafir. E atat de frumos ca sunt convins ca are un nume lung, latinesc.

Se apleca si smulse trandafirul, apoi isi puse palaria si alerga spre casa profesorului, cu el in mana.

Fiica profesorului statea in usa, infasurand matase albastra pe un mosor, iar catelusul era intins la picioarele ei.

– Mi-ai spus ca vei dansa cu mine daca iti voi aduce un trandafir rosu, spuse Studentul. Iata, iti daruiesc cel mai rosu trandafir din lume. Il vei purta deseara langa inima si, in timp ce vom dansa, iti voi spune cat de mult te iubesc.

Fata, in schimb, se incrunta.

– Regret, dar nu se asorteaza cu rochia mea, raspunse ea. In afara de asta, nepotul sambelanului mi-a trimis niste bijuterii adevarate si toata lumea stie ca bijuteriile costa mai mult decat florile.

– Pe cinstea mea, esti foarte nerecunoscatoare, zise Studentul infuriat si arunca trandafirul pe strada, unde roata unei carute il strivi.

– Nerecunoscatoare! exclama fata. Stii ce? Esti foarte grosolan si, pana la urma, cine esti tu? Un Student si atata tot. Nu ai nici macar catarame de argint la pantofi, ca nepotul sambelanului. Apoi se ridica si intra in casa.

– Ce lucru de nimic mai e si Iubirea! spuse Studentul in timp ce se departa. Nu foloseste nici pe jumatate cat Logica, pentru ca nu dovedeste nimic si mereu vorbeste despre lucruri care nu se vor petrece niciodata, facandu-te sa crezi in ceva care nu este adevarat. De fapt, e destul de nepractica si, in timpurile noastre, a fi practic e totul. Ma voi intoarce la Filosofie si voi studia Metafizica.

Se intoarse in camera lui, scoase un tom mare si prafuit si incepu sa citeasca.

 

Exista un loc unde vei gasi, intotdeauna, trandafiri rosii:Floraria cu Povesti.
Image

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s