Divide et impera – din nou


Revin cu unul dintre primele posturi de pe acest blog, scris in decembrie 2009 – in plina campanie electorala atunci.

“Divide et impera, the reprobated axiom of tyranny, is under certain qualifications, the only policy, by which a republic can be administered on just principles.”

James Madison – the 4th American President

Puterea nu se castiga usor. Iar atunci cand se castiga cu truda mare, prin metode mai violente sau prin infuzii materiale, se mentine greu. Astfel ca, inca de acum 2300 de ani, a aparut o tehnica politico/economic/militara care s-a dovedit utila in castigarea si mai ales mentinerea puterii.

Utilizarea acestei tehnici este menita să împuternicească suveranul sa controleze subiectii, populaţia, sau grupuri de interese diferite, care în mod colectiv ar putea fi în măsură să se opună regimului său.

Tacticile de baza ale strategiei sunt:

– crearea sau neîmpotrivirea la formarea de grupuri înguste din populaţia vizată.

– ajutarea şi promovarea celor care sunt dispuşi să colaboreze cu cel ce îşi impune voinţa, adesea acordându-le pământ, bogăţii, titluri, funcţii ce aparţin unei persoane din acelaşi grup sau din grup ‘rival’.

– promovarea neîncrederii si neînţelegerii între membrii unui grup sau între grupuri.

– impunerea propriei voinţe asupra grupurilor sau membrilor unui grup în vederea obţinerii rezultatelor dorite. Impunerea se poate realiza în mod subtil sau în mod transparent. Un exemplu ar fi încurajarea cheltuielilor frivole care diminuează cheltuielile militare sau pe cele legate de manevre politice.

Pentru ca strategia sa poata fi aplicata cu succes sunt necesare cateva conditii sociale: supusii strategiei trebuie sa isi asume pe deplin tacticile. Cel mai bine functioneaza in cazul in care exista un spirit competitiv inalt, mai ales intre familiile nobiliare, clasele sociale, clanuri si este favorizata de comunicare proasta sau lipsa de comunicare intre membri populatiei.

Kant, in esseul sau “Spre pacea eternă” expune maximele despotismului cinic şi realismului prost inteles prin care liderii marilor puteri si colosi si-au adapostit setea de putere si nevoia de a o explica:

Fac et excusa (Fa acum si Scuza-te mai tarziu)

Si Fecisti, nega (Daca ai facut-o, neaga!).

Divide et Impera (Dezbina si Stapaneste)

Advertisements

Seven fairies for the summer – Sanziene


Sânziană is the Romanian name for gentle fairies who play an important part in local folklore, also used to designate the Galium verum flowers.

Under the plural form Sânziene, the word designates an annual festival in the fairies’ honor. Etymologically, the name stands for sân (common abbreviation of sfânt – “saint”, “holy”) and zână (a word used for fairies in general).

In Romania the Sânziene holiday annually is celebrated on June 24. This is similar to the Swedish Midsummer holiday, and is believed to be a pagan celebration of the summer solstice in June. According to the official position of the Romanian Orthodox Church, the customs actually relate to the celebration of Saint John the Baptist’s Nativity, which also happens on June 24.

Sânziene rituals

The folk practices of Sânziene imply that the most beautiful maidens in the village dress in white and spend all day searching for and picking Galium verum. They are instructed to remain alone and unseen, especially by any males. Using the flowers they picked during the day, the girls create wreaths as floral crowns which they wear upon returning to the village at nightfall. They are then supposed to have turned into sânziene fairies, and dance in circle around a bonfire, into which all remains of the previous harvest are thrown. People are prevented from speaking to the girls during this ceremony, as it is presumed that the sânziene spirits possessing them might otherwise be angered or distracted.

In some regions, the girls may keep the wreaths until the following year’s Sânziene. This, they believe, ensures a fertility for their family’s land. In addition, if they place the wreath under their pillow the night right after Sânziene, it is possible that they would have a premonition of the man they are to marry (ursitul, “the fated one”). Another folk belief is that during the Sânziene night, the heavens open up, making it an adequate time for making wishes and for praying, as God is more likely to listen.

In some areas of the Carpathians, the villagers then light a big wheel of hay from the ceremonial bonfire and push it down a hill. This has been interpreted as a symbol for the setting sun (from the solstice to come and until the midwinter solstice, the days will be getting shorter).

Mircea Eliade’s novel, Noaptea de Sânziene (translated as The Forbidden Forest), includes references to the folk belief about skies opening at night, as well as to paranormal events happening in the Băneasa Forest.

….a dog can smell a good man miles away


A man and his dog were walking along a road. The man was enjoying the scenery, when it suddenly occurred to him that he was dead.
He remembered dying, and that the dog walking beside him had been dead for years. He wondered where the road was leading them.

After a while, they came to a high, white stone wall along one side of the road. It looked like fine marble. At the top of a long hill, it was broken by a tall arch that glowed in the sunlight.

When he was standing before it he saw a magnificent gate in the arch that looked like mother-of-pearl, and the street that led to the gate looked like pure gold. He and the dog walked toward the gate, and as he got closer, he saw a man at a desk to one side.
When he was close enough, he called out, ‘Excuse me, where are we?’

‘This is Heaven, sir,’ the man answered. ‘Wow! Would you happen to have some water?’ the man asked.

Of course, sir. Come right in, and I’ll have some ice water brought right up.’The man gestured, and the gate began to open.

‘Can my friend,’ gesturing toward his dog, ‘come in, too?’ the traveler asked.

‘I’m sorry, sir, but we don’t accept pets.’

The man thought a moment and then turned back toward the road and continued the way he had been going with his dog.

After another long walk, and at the top of another long hill, he came to a dirt road leading through a farm gate that looked as if it had never been closed. There was no fence.

As he approached the gate, he saw a man inside, leaning against a tree and reading a book.

‘Excuse me!’ he called to the man. ‘Do you have any water?’
‘Yeah, sure, there’s a pump over there, come on in…’
“How about my friend here?’ the traveler gestured to the dog.
‘There should be a bowl by the pump.’

They went through the gate, and sure enough, there was an old-fashioned hand pump with a bowl beside it.
The traveler filled the water bowl and took a long drink himself, then he gave some to the dog.
When they were full, he and the dog walked back toward the man who was standing by the tree.

‘What do you call this place?’ the traveler asked.
‘This is Heaven,’ he answered.
‘Well, that’s confusing,’ the traveler said. ‘The man down the road said that was Heaven, too.’
‘Oh, you mean the place with the gold street and pearly gates? Nope. That’s hell.’
‘Doesn’t it make you mad for them to use your name like that?’ the old man asked.
‘No, we’re just happy that they screen out the folks who would leave their best friends behind.’


de 1 iunie – 7 lectii de invatat de la copii


Creştem, credem că ne maturizăm şi ne grăbim să devenim serioşi, foarte ocupaţi, să ne cumpărăm ceas şi servietă diplomat. Pe lângă starea de minunare, inocenţă şi curiozitate, spiritul ludic şi inventiv, fericirea fără motiv, puritatea spiritului şi a minţii, umilinţa, recunoştinţa şi mulţumirea, un copil ne învaţă în primul rând, să iubim total şi să ne dăruim complet. Toate acestea sunt rezultatul unei credinţe de nezdruncinat în Creator, iar de aici şi libertatea, abandonul şi bucuria de a descoperi minunatele surprize ale vieţii. Desigur, nu putem fi asemeni unor copii de trei sau şapte ani la 20, 30 sau 50 de ani, dar discernământul şi bunul simţ ne pot ajuta să integrăm armonios aceste calităţi în viaţa de adult. Şi este uimitor că atunci când eram mici aşteptam cu nerăbdare momentul când vom creşte, iar ajunşi „mari”, ne este dor de copilărie, pentru că uităm să fim fericiţi, să ne bucurăm de viaţă, să fim spontani şi încrezători.

Amintindu-ne momentele minunate ale copilăriei noastre şi evocând calităţile extraordinare ale stării arhetipale de copil, putem să facem faţă multor provocări din viaţa noastră. Dacă ne oprim un pic, doar câteva minute şi observăm un copil, vom simţi cum fiinţa noastră este cuprinsă instantaneu de o stare de bine, de bucurie şi împlinire sufletească.

Orice copil ne poate învăţa cel puţin şapte lecţii importante. Aceste lecţii depăşesc sfera preocupărilor educaţionale clasice pe care ni le putem imagina. Aceste lecţii pot fi învăţate doar dacă avem inima deschisă. Vom descoperi cu încântare cât de mult ne place să ne jucăm, cât de natural şi normal este să dăruieşti, vom descoperi că suntem spontani şi curioşi să surprindem magia din tot ce ne înconjoară.

Când a început lumea? Astăzi dimineaţă!

Lecţia 1 – A trăi bucuria momentului prezent.

Copiii au capacitatea de a percepe fiecare zi ca pe un nou început. Ei uită repede trecutul. Dacă doi copii se ceartă azi, mâine ei redevin cei mai buni prieteni. Iertând spontan, ei ştiu să fie fericiţi şi să trăiască din plin în momentul prezent.

Capacitatea de a trăi în prezent este de asemeni principala calitate a sfinţilor şi a înţelepţilor. La copii, surprinzător pentru unii, aceasta se manifestă spontan. De altfel, în cazul lor, capacitatea de a încadra evenimentele în timp începe să se dezvolte abia odată cu vârsta preşcolară.

Copiii ne învaţă în primul rând să ne bucurăm de lucrurile simple. Făcând aceasta, putem intui sacrul ce se ascunde în profan. Copiii sunt mereu entuziaşti şi nu amână nici măcar pentru o clipă să fie fericiţi, nu aşteaptă evenimente importante pentru a se bucura din plin. Ei savurează fiecare clipă şi astfel fiecare clipă devine un motiv de încântare. Sunt optimişti şi gustă viaţa din plin.
Pentru un copil, totul se desfăşoară în timp real, în faţa ochilor lui, el este actorul principal al evenimentelor şi se abandonează cu totul prezentului.

Adulţii au tendinţa de a se raporta predominant fie la trecut, fie la viitor. Astfel, ajung să se blocheze, să rămână „consumaţi” de aceste condiţionări temporale, uitând cu totul de momentul prezent.

Cei care nu reuşesc să se desprindă de trecut devin prizonierii unor trăiri care în timp capătă un vector descendent.

Pe de altă parte, cei care trăiesc predominant în viitor, construind sau mai bine zis proiectând amăgiri legate de anumite planuri şi proiecte sau îngrijorându-se pentru lucruri care se pot petrece, acumulează frustrări şi devin stresaţi pentru că „viitorul fericit” nu devine realitate.

De ce copacii sunt verzi? Ca să ne reamintească că totul este posibil!

Lecţia 2 – A fi plin de curiozitate

Având o stare de deschidere şi curiozitate permanentă, copiii experimentează totul cu un mare interes. Ei nu cunosc rutina, sunt naturali, neobosiţi, gata s-o ia oricând de la capăt. Această curiozitate ne arată că aproape orice lucru poate fi foarte important şi plin de miez pentru un copil. Această atitudine şi percepţie le conferă nebănuite resurse fizice, mentale şi sufleteşti.

Începând cu vârsta de trei ani, copiii încep să pună o mulţime de întrebări. Curiozitatea liber exprimată, fără reţinere sau restricţie, ar trebui să rămână o trăsătură a spiritului nostru, indiferent de vârstă.

Platon spunea: „Nu ştiu cum le par a fi celorlalţi, dar în sinea mea, eu mă consider a fi un mic copil, minunându-se clipă de clipă de vastele ţărmuri ale cunoaşterii şi, apoi, mă descopăr cu încântare şi mulţumire ca fiind o mică pietricică strălucitoare de pe acest ţărm”.

Ce sunt baloanele de săpun? Sunt pistruii îngeraşilor!

Lecţia 3 – A trăi în inimă

Copiii sunt foarte sinceri şi dezinvolţi şi descoperă lumea prin sfera lor emoţională şi afectivă. Se ştie că, în general, copiilor le este caracteristic faptul că, deşi au învăţat să vorbească, nu verbalizează tot ce trăiesc, fiind lipsiţi de mentalul discursiv care apreciază, alege şi judecă. Seninătatea, inocenţa şi puritatea lor caracteristică ar putea fi antidotul stresului, insomniilor şi al multor dintre bolile adulţilor.

Copiii au acces la cunoaşterea bazată pe trăire afectivă, care mai apoi este înglobată integral în memoria afectivă a fiinţei lor. Fiind deschişi şi liberi, ei se îmbogăţesc foarte repede cu multe şi variate impresii.

Trăind predominant în inimă şi datorită purităţii lor, copiii sunt mult mai receptivi la planurile subtile, spre deosebire de majoritatea adulţilor care sunt închişi şi opaci la realitatea zânelor, elfilor sau a îngerilor. Dat fiind acest dar nativ cu care mulţi copii sunt înzestraţi, părinţii suficient de înţelepţi ar putea să-i înveţe pe aceştia să viseze conştient, să-i încurajeze şi chiar să-i inspire în explorarea tărâmurilor astrale paradisiace.

Ce este bătaia inimii? Bătaia inimii este ecoul dorului de Dumnezeu!

Lectia 4 – A iubi neconditionat

In iubire copiii sunt foarte devotaţi, ei iubesc necondiţionat şi complet, fără teamă sau egoism. Ei iubesc aproape orice şi pe oricine, fără a fi influenţaţi de împrejurări. Adulţii îşi proiectează adeseori propriile aşteptări asupra persoanei iubite. Ulterior ei devin frustraţi pentru că persoana iubită nu le răspunde aşteptărilor lor, se simt răniţi şi dezamăgiţi. Apoi trag concluzii pripite, puerile şi total deplasate despre iubire.

Copiii iubesc detaşat, necondiţionat, se dăruiesc şi se abandonează cu o uşurinţă dezarmantă. Sunt spontan atenţi şi pe deplin concentraţi asupra a ceea ce este aici şi acum.

Când un copil admiră un fluture, el este complet absorbit de culorile lui minunate. Pe chipul lui citim uimire şi încântare. Un copil se identifică spontan cu obiectul sau cu fiinţa pe care o admiră şi întotdeauna acel obiect sau acea fiinţă va fi prioritatea momentului respectiv. Copilul devine, astfel, un exemplu remarcabil pentru că el trăieşte într-un singur Univers atotcuprinzător, unde nu există interior sau exterior, el este un punct Unic şi în acelaşi timp inseparabil de Tot.

Ce este o stea? Când vezi o stea înseamnă că Dumnezeu îţi face cu ochiul!

Lecţia 5 – A iubi jocul şi a te juca iubind

Un mare înţelept spunea: „Ca să redevină copii, oamenii trebuie să înveţe din nou să se joace.” Copiii sunt foarte rar plictisiţi sau dezinteresaţi, ei trăiesc din plin şi experimentează total surprizele jocului. Nici un eşec nu-i descurajează. Copiii ştiu să se bucure de jocul propriu-zis şi nu doar de rezultatul lui; prin joc, ei se încarcă cu energie şi optimism.

O serie de studii au arătat că un adult se simte mai bine dispus după 15 minute de mişcare şi joc, decât după ce a urmărit la televizor emisiunea preferată timp de jumătate de oră, având ceva de ronţăit alături.

De fapt, ce trebuie să învăţăm sau, mai bine spus, să ne amintim – este imensa bucurie pe care ne-o aduce jocul şi mişcarea. Şi iar, copiii ne dau multe idei în această direcţie, care mai de care mai interesante şi mai năstruşnice. Ei sar, ţopăie, dansează, se aruncă în zăpadă, se bucură permanent de jocul nesfârşit şi fără hotare!

Copiii dau deseori dovadă de imaginaţie creatoare şi chiar de intuiţie atunci când se joacă. Învăţând să se joace din nou, adulţii îşi pot redinamiza aceste calităţi în fiinţa lor, calităţi care în timp au fost mai greu accesate sau uitate. Aşadar, una din consecinţele stării ludice este bucuria neîntreruptă de a trăi, care ne umple de o energie divină elevată.

Ce este un curcubeu? Un curcubeu este zâmbetul lui Dumnezeu!

Lecţia 6 – A fi fericit fără motiv

O altă calitate a copilăriei este fericirea debordantă, ce îşi află sursa în lipsa oricăror limitări exterioare sau interioare. Copiii îşi exprimă dorinţele şi caută să şi le împlinească imediat; de aceea, ei trăiesc deseori bucuria perfectă şi fericirea împlinitoare. Procedând astfel, pentru ei nu există refulare, complexe, frustrare, proiecţii inutile, inhibiţii, teamă, nu au tendinţe egoiste sau agresive, ataşamente sau posesivitate. Prin urmare, ei nu cunosc nici noţiunea de păcat sau sentimentul de vinovăţie, ideea de greşeală, competiţie şi recompensă. Ei sunt liberi, nu-i judecă pe ceilalţi şi nu au mecanismele de apărare specifice personalităţii de adult.

Ce vezi când te uiţi la cer? Îl văd pe Dumnezeu!

Lecţia 7 – A fi mulţumit şi recunoscător

Pe lângă toate calităţile enumerate mai sus, copiii ne oferă, de asemenea, un bun exemplu de umilinţă, mulţumire şi recunoştinţă spontană în multe situaţii de viaţă. Odată cu trecerea timpului, însă, adulţii, respectiv părinţii şi profesorii, le imprimă gradat modele comportamentale înguste şi limitate, din ignoranţă sau dintr-o iubire prost înţeleasă.

În loc de concluzie…

Ce înseamnă să fii copil?

Înseamnă să crezi în iubire, în frumuseţe, să ai credinţă. Înseamnă să fii atât de mic încât spiriduşii să ajungă să-ţi şoptească la ureche, înseamnă să fii plin de imaginaţie, să fii capabil să transformi lucruri şi fiinţe, să faci tot ce vrei din nimic, căci orice copil are o zână bună în sufleţelul său.

Copilăria este inima tuturor vârstelor.” Lucian Blaga

Un copil poate oricând să-l înveţe pe un adult trei lucruri: cum să fie mulţumit fără motiv, cum să nu stea locului niciodată şi cum să ceară cu insistenţă ceea ce-şi doreşte.” Paulo Coelho

Copilul este aidoma albinei care adună nectarul pentru a face miere. Copilul preface totul în miere.” Antoine de Saint Exupery

Când vezi sufletul curat şi nevinovat al unui copil, îţi vine parcă să zici că orice mamă e o «născătoare de Dumnezeu»”. Francis Bacon

un articol de Ana-Maria Borde preluat de aici

si un cantecel pt totii copii din voi